Șerpi din România

Adesea huliți, călcați de mașini, loviți de sapă, băgați în sticle de ciobani, braconați pentru plăcerea colecționarilor de reptile sau zidiți de vii în tencuiala caselor, șerpii României au o reputație la fel de nemeritată pe cât sunt de variați și fascinanți pentru cei ce iubesc natura și biodiversitatea. Avem zece specii de șerpi în România și vi le prezentăm în continuare.

Șarpele de casă

(Natrix natrix)

Șarpele de casă este cel mai răspândit șarpe european și implicit și din România. Acest șarpe este un vânător acvatic, ce se hrănește preponderent cu broaște și alte animale mici. Nu este veninos și nici agresiv și știe să „facă pe mortul” atunci când este (fenomenul se numește tanatoză).

La noi în țară poate fi văzut aproape oriunde, de pe malul mării până la munte, ajungând și la altitudini de peste 1.000 m. Talia variază de la 20cm la pui și până la 1 m la adulți, rareori mai mult.

Pupila este rotundă și abdomenul tărcat (alb cu negru, de regulă în pătrate de șah), în acest fel fiind ușor de deosebit de șarpele de apă care are burta galben cu negru. Varietatea estică (Natrix natrix persa) prezintă două dungi longitudinale, deschise la culoare, de la gât pe toată lungimea corpului, spre coadă. În postură defensivă își poate lăți capul, astfel că de multe ori este confundat cu viperele, mai ales că varietatea de culori este mare (măsliniu, cafeniu, cu tentă albăstruie sau negru lucios).

Șarpele de apă

(Natrix tessellata)

Șarpele de apa este un înotător excelent (natrix în limba latină înseamnă înotător) și se hrănește cu pești și alte animale acvatice mici, pe care le vânează prin imersie, putând sta destul de mult timp sub apă. Nu poate înghiți hrana în apa, de aceea este ușor de văzut pe malul bălților când se hrănește.

Habitatul său este mult mai legat de apă decât al șarpelui de casă, cu care este înrudit. Nu este o specie veninoasă sau agresivă și, asemeni șarpelui de casă, poate pretinde că este mort. Ca și ruda sa, o altă armă defensiva este eliberarea unei secreții cu miros neplăcut. Talia variază de la 20 cm la pui și până la 1 m.

Șarpele de apă poate fi văzut în zonele umede din aproape toată țara, dar cu predilecție în lunca și Delta Dunării, precum și de-a lungul afluenților săi principali. Poate prezenta desen dorsal, oarecum asemănător cu viperele, motiv pentru care și el este adesea confundat cu acestea. Pupila este galbenă, rotundă, capul alungit iar abdomenul tărcat (galben-portocaliu cu negru).

Șarpele de alun

(Coronella austriaca)

Șarpele de alun este o specie neveninoasă, putând fi întâlnit în majoritatea zonelor țării, cu precădere în zonele împădurite. Este un șarpe specializat în consumul altor reptile, chiar și șerpi, atacând și mâncând inclusiv vipere. Șarpele de alun este imun la veninul tuturor speciilor de vipere cu care împarte habitatul.

Este de talie medie, exemplarele adulte rareori depășind 1 m. Ochii sunt roșii, cu pupila rotundă, iar botul este rotunjit. Abdomenul este roșiatic la juvenili și argintiu sau negru la adulți. Culoarea este variabilă, cu romburi sau dungi, care însă pot lipsi la unele exemplare. Un mecanism de apărare este o dungă caracteristică pe ochi, pentru a ascunde acest organ vital de atacul prădătorilor, în special al păsărilor. Adesea are un V desenat pe cap, motiv pentru care este confundat cu viperele.

Șarpele lui Esculap

(Zamenis longissimus)

Șarpele lui Esculap, numit și șarpele păsăresc, este o specie arboricolă de talie mare, specializat în vânarea păsărilor.  Consumă și ouă, dar și șopârle și mamifere mici (rozătoare, lilieci etc.). Coada este alungită și subțire, făcându-l ușor de distins de alte specii de șerpi de culoare închisă, cu care poate fi confundat.

Este întâlnit în tot arcul carpatic, dar și în alte zone împădurite din vestul sau sudul țării, inclusiv în Dobrogea. Este o specie neveninoasă și la fel ca speciile de natrix poate face tanatoză (pretinde că este mort) pentru a scăpa de prădători. Șarpele lui Esculap este un excelent cățărător, putând fi găsit ocazional și în arbori și arbuști, în căutare de pradă.

Poate ajunge la 2 m, excepțional mai mult, fiind destul de dependent de habitatul său preferat, zonele împădurite. Puii au un desen caracteristic, alb cu negru, fiind și ei ușor de confundat cu viperele. Majoritatea puilor de șerpi neveninoși au acest mimetism funcțional, semănând cu puii de viperă în primii ani de viață.

Șarpele de stepă

(Dolicophis caspius)

Denumit și șarpele rău este de talie mare, putând depăși 2 m. Șarpele de stepă poate fi întâlnit în sudul României, din Dobrogea până în Banat, și ocazional și mai sus în Câmpia de Vest. Acest șarpe este un luptător redutabil, putând înghiți popândăi adulți, una din prăzile sale preferate. În cazul în care este încolțit, adoptă o postură defensivă destul de temperamentală, nesfiindu-se să muște în repetate rânduri și să mimeze atacuri fulgerătoare.

Este o specie neveninoasă, care fuge cu mare viteză când este descoperit în vegetație, de unde preferă să vâneze prin ambuscadă. Ochii sunt rotunzi, culoarea pe spate măslinie, fără desen, coada subțire și lungă. Puii au mai mult alb pe cap, iar desenul de pe spate imită desenul viperelor cu corn, cu care împart habitatul.

Balaurul

(Elaphe sauromates)

Acest șarpe enigmatic este prezent în Dobrogea și, mai rar, în alte zone stepice din estul țării. Este un șarpe de talie mare, atingând peste 2 m. Are o dungă închisă la culoare care îi maschează ochiul pentru a evita atacul prădătorilor asupra acestui organ vital, asemeni șarpelui de alun. Culoarea este deschisă pe abdomen (gălbui variabil), iar spatele are o tentă albăstruie, cenușie sau măslinie, cu un desen tipic.

Este o specie neveninoasă și neagresivă. Poate fi întâlnit și în zona localităților, fiind mare amator de păsări, oua de păsări, reptile și rozătoare. Trăiește în zone de stepă deschise, dar poate fi întâlnit și în zona malurilor de lut sau loess, unde vânează păsări care cuibăresc în faleze, fiind un excelent cățărător.

Juvenilii sunt tărcați, pentru a mima desenul viperelor cu corn cu care împart habitatul. Aceștia nu seamănă aproape deloc cu adulții, cu excepția dungii de pe ochi, caracteristică speciei.

Vipera comună

(Vipera berus)

Numită și vipera cu cruce, vipera de munte sau vipera neagră, este o specie întâlnită preponderent în arcul carpatic, dar și în alte zone joase din nordul țării sau Ardeal. Nu este prezenta în Dobrogea, fiind singura specie de șarpe care nu este prezenta în acest loc.

Vipera comună este o specie extrem de rezistentă la frig în comparație cu alți șerpi. Uneori poate fi văzută încălzindu-se la soare la finalul sezonului rece, chiar pe zăpadă. Este o specie întâlnită pe aproape tot continentul european (doar șarpele de casă este mai răspândit decât vipera comună), mai puțin în sudul extrem și în sud-vestul continentului, unde găsim alte specii de viperă. Mușcătura sa poate fi periculoasă pentru om, de aceea, în cazul în care sunteți muscați trebuie să mergeți de urgență la primul spital, chiar dacă simptomele nu sunt prezente de la început.

Corpul este scurt și gros, iar coada este mai scurtă proporțional cu corpul față de șerpii neveninoși. Vipera comună are în mod obișnuit 40-80 cm. Desenul este extrem de variabil, forma tipică cu romburi pe spate fiind prezentă, dar nu obligatorie. Ochiul este de regula roșu sau portocaliu, iar pupila este eliptică (verticală, ca la pisici).

La exemplarele melanistice (în special la subspecia nikolskii) irisul poate fi întunecat datorită melanismului iar pupila eliptica nu mai este atât de evidentă. Viperele pot fi complet negre (ambele subspecii de la noi din țară prezentând exemplare melanistice), de aceea sunt ușor de confundat cu alte specii neveninoase (șarpele lui Esculap sau șarpele de casă). Pupila eliptica și forma corpului sunt însă elementele de identificare în stabilirea exemplarului văzut ca fiind potențial periculos sau nu.

Vipera cu corn

(Vipera ammodytes)

Este cea mai temută specie de șarpe de la noi, datorită veninului puternic care este injectat în cantitate mai mare decât la celelalte specii de viperă. Din fericire, este ușor de recunoscut după protuberanța cornoasă de pe cap. 

Vipera cu corn este de talie mare în comparație cu celelalte două specii, ajungând excepțional și la 1 m.
Culoarea și desenul dorsal variază, dar cele mai multe exemplare au romburile caracteristice. Paleta de culori poate merge de la galben cu maroniu închis, la roșcat sau negru cu alb. Exemplarele melanice sunt mult mai rare la această specie de viperă.

Vipera cu corn poate fi întâlnită în Dobrogea și sud-vestul țării (Banat și Oltenia), însă populații izolate pot fi întâlnite și în Hațeg, Hunedoara, Cozia etc.

Vipera de stepă

(Vipera ursinii)

Vipera de stepă este o specie rară, având un areal fragmentat și populații puține. Poate fi întâlnită în Ardeal (județele Alba și Cluj), nordul Moldovei și Delta Dunării. Veninul ei este mai puțin toxic decât al celorlalte vipere, dar este o specie cu potențial periculos. Mușcăturile trebuie tratate cu seriozitate, deoarece confuzia cu vipera comună este ușor de făcut.

Spre deosebire de celelalte specii, această viperă nu stă pe stâncării, preferând pajiștile seculare, cu vegetație perenă. În Delta Dunării este întâlnită în zone nisipoase, cu vegetație rară. Vipera de stepă este greu de văzut, datorită vieții ascunse și populației reduse.

Vipera de stepă este de talie mică, având în mod obișnuit 40-60 cm. Pupila este eliptică (dispunere verticală), corpul scurt și gros, coada se termină brusc, iar desenul de pe spate este cu romburi, caracteristică prezentă la toate speciile de viperă.

Boa de nisip

(Eryx jaculus)

Un alt șarpe misterios, greu de văzut și până nu demult considerat chiar dispărut din fauna României este boa de nisip. Recent au fost descoperite populații noi, astfel că ne putem bucura că avem și în țara noastră singura specie de boa de pe continentul european.

Acest șarpe constrictor trăiește o viață ascunsă, preferând falezele de lut din sudul țării, Câmpia Română și Dobrogea, unde se hrănește cu nevertebrate din sol și animale de mici dimensiuni. Pupila este eliptică, la fel ca la vipere, ochii sunt mascați de o dungă de camuflare, iar gura este poziționată ventral, aducând aminte de rechini. Coada este scurtă și groasă și se termină brusc, semănând izbitor de mult cu capul, pentru a induce prădătorii în eroare.

Este o specie de talie mică (deși denumirea poate induce în eroare, nu este de talia șerpilor boa cunoscuți de publicul larg), exemplarele adulte rareori depășind 80 cm, în mod normal fiind de doar 50-70 cm. Este o specie neveninoasă și neagresivă. Puii sunt mai subțiri, iar adulții câștigă în grosime o dată cu vârsta, creșterea în lungime nefiind semnificativă.

Text și foto: Doru Panaitescu