Rotitul cocoșului de munte

Primăvara este un anotimp esențial în natură pentru că începe sezonul de împerechere, iar unele animale transformă acest eveniment într-un adevărat ritual. 

Cocoșul de munte (Tetrao urogallus) este o specie caracteristică pădurilor de conifere. Fiind o pasăre sedentară (care nu migrează), se întâlnește în cea mai mare parte a continentului european. În România trăiește în tot arealul munților Carpați. Adaptat perfect la habitatul montan, iarna se hrănește cu ace de rășinoase, iar vara cu muguri, frunze, flori și fructe.

Este o specie care prezintă un dimorfism pronunțat, masculul fiind mai mare și mai colorat decât femela, cu un penaj negru ce are diferite irizații de verde și cu aripile brun-întunecat. Ciocul este alb-gălbui, iar deasupra ochilor are o zonă roșie golașă, foarte accentuată în perioada de împerechere. În ritualul de curtare a femelei, denumit popular rotit, masculul își etalează coada sub formă de evantai și penele de sub cioc ce devin vizibile când pasărea își dă capul pe spate pentru a cânta. Femela este mai mică și are o culoare maronie cu numeroase pete și benzi întunecate și cu o pată portocalie pe piept.

Rotitul cocoșului de munte începe la sfârșitul iernii, cel mai adesea de pe la mijlocul lunii aprilie, în locurile deschise din pădure, unde se adună mai mulți masculi împreună cu femele. În perioada de împerechere cocoșii devin foarte teritoriali și agresivi.

Ritualul de împerechere al cocoșului de munte are trei etape. Prima se desfășoară în arbori, unde cocoșii sunt foarte vocali și încep să scoată sunetele caracteristice însoțite de un fâlfâit de aripi. A doua etapă include un zbor puternic prin care păsările ajung pe sol și își aleg locurile de roată deja consacrate. A treia etapă, cea de la sol, este dansul ritualic efectuat cu coada înfoiată, cu gâtul ridicat pentru a se vedea penajul de sub cioc și cu aripile duse către spate. În această postură cocoșii scot sunete guturale scurte ce rezonează puternic, urmate de niște clickuri ascuțite care devin din ce în ce mai rapide și se compun într-o serie ce se aseamănă unui scârțâit. La aceste sunete se adaugă și unele de provocare sau amenințare și salturi specifice cu bătăi rapide de aripi. Dacă un mascul nu respectă locul de roată și intră pe teritoriul vecinului, altercațiile sunt cel mai adesea finalizate prin sunete de provocare urmate de ciupituri de cioc și, destul de rar, printr-o încăierare în care aripile sunt folosite pentru a lovi adversarul.

Fiind o specie poligamă, gotca (așa cum este denumită popular femela) își alege partenerul dorit, care este cel mai adesea masculul dominant. După unele studii, cel mai ales cocoș în sezoanele anterioare ajunge să câștige respectul celorlalți cocoși și astfel se poate împerechea mai mulți ani la rând fără să mai rotească.

După ce își alege un cocoș și se împerechează, femela se retrage la cuibul căptușit cu vegetație și construit pe sol într-un loc bine camuflat. Aici depune de la 5 până la 12 ouă, câte unul după fiecare împerechere. Masculii nu au niciun rol în creșterea puilor, această sarcină fiind în grija femelei.

Cocoșul de munte este cea mai răspândită și cea mai cercetată specie din familia lui. Este considerat de către specialiști a fi o specie umbrelă, prin conservarea căreia se asigură protecția unui număr mare de alte specii care se găsesc în mod natural în același habitat.

Principalele amenințări și presiuni asupra speciei sunt în general datorate acțiunilor umane. Exploatarea masivă a zonelor forestiere duce la pierderea habitatului cocoșului de munte și la distrugerea locurilor de rotit.

RECOMANDĂRILE NOASTRE

• Deși cocoșul de munte se întâlnește în mai toate zonele montane de la noi, locurile de rotit nu sunt ușor de găsit. Dacă ați reușit să identificați o zonă este foarte important să ajungeți acolo dimineața devreme pe întuneric, înainte ca păsările să înceapă ritualul, și să plecați după ce acestea au terminat;

• Pentru a observa rotitul cocoșului de munte este foarte important să stați ascunși într-un cort de camuflaj pentru a nu deranja păsările și pentru a le putea observa în liniște;

• Mai multe sfaturi despre cum să vă comportați în natură pentru a nu deranja animalele sălbatice găsiți în Codul Etic dezvoltat de Forona (Organizația Fotografilor de Natură din România).

Text: Ana Hornoiu

Foto: Dan Dinu, László Potozky și Remus Munteanu