Pe urmele râsului

Biodiversitatea vastă de care se bucură țara noastră se reflectă și în prezența unui număr impresionant de carnivore mari, printre care se remarcă cea mai numeroasă populație de râs, lup și urs din Europa.

Râsul (Lynx lynx) este poate cel mai enigmatic mamifer din fauna României și nu este deloc ușor de văzut, dar dacă îi putem înțelege habitatul și dacă învățăm mai multe despre etologia speciei, putem porni pe urmele lui.

Fiind un mamifer de talie mijlocie, râsul are corpul bine proporționat și adaptat pentru salturi, cu picioarele din spate puternic dezvoltate. Distribuția și densitatea petelor prezente pe blana animalului sunt diferite la fiecare individ în parte, fiind asemeni unei amprente personale. Coada este scurtă, păroasă și cu vârful bont. Urechile se termină cu smocuri de păr lung și negru.

Râsul este un prădător solitar și își bazează atacurile pe urmărirea și surprinderea prăzii în ambuscadă. Evită să își consume energia prin hăituire, iar acțiunile lui de vânătoare sunt extrem de precise. În România, hrana lui de bază este căpriorul de pădure și capra neagră, dar poate vâna și pui de mistreț, păsări, vulpi sau șoareci.

Cu toate că în pădurile noastre trăiesc peste 1.000 de râși, șansele de a vedea acest animal enigmatic sunt destul de mici. Finalul de iarnă este cea mai bună perioadă a anului în care putem găsi mai ușor semnele pe care această felină discretă le lasă. Atunci când solul pădurilor este acoperit de zăpadă, putem descoperi un întreg univers de urme ale animalelor sălbatice. Deși urmele râsului sunt foarte asemănătoare cu cele ale pisicii sălbatice sau domestice, ele pot fi ușor diferențiate după mărime. Acestea formează o imprimare aproape circulară de 7 - 9 cm. Râsul are 4 degete care se imprimă în urmă și de obicei ghearele nu sunt vizibile, cu excepția situațiilor în care vânează și efectuează salturi, sau când se deplasează pe o zonă alunecoasă și le folosește pentru aderență. 

Excrementele râsului sunt o altă metodă prin care putem identifica prezența lui într-un anumit habitat, deși de cele mai multe ori și le acoperă. La marginea teritoriului, excrementele sunt folosite la marcare și pot fi găsite mai ușor. Sunt în general de culoare închisă și conțin fire de păr, pene sau resturi de oase.

Râsul preferă habitate formate în general din păduri de foioase sau mixte, alegând terenuri accidentate și îndepărtate de așezările umane. Pentru a evita competiția cu lupul care de obicei vânează pe văi, râsul preferă în general culmile și zonele stâncoase, care îi oferă vizibilitate asupra teritoriului. Se poate întâlni pe toată suprafața Munților Carpați.

Râsul este un animal teritorial, iar delimitarea spațiului pe care îl ocupă se face prin marcarea cu urină și frecarea obrazului de copaci, rădăcini sau alte elemente stabile aflate în special la marginea teritoriului său. Identificarea unui astfel de loc poate fi făcută după culoarea ușor mai închisă a scoarței dacă este vorba de un arbore și după mirosul de urină lăsat în urmă. De obicei marcarea se face la nivelul capului animalului. Masculii au teritorii mai mari care se suprapun peste teritoriul mai multor femele, iar la un astfel de loc de marcat pot participa numeroși indivizi. Atât masculii, cât și femelele marchează arealul pe care îl patrulează, această activitate fiind mai frecventă în perioada de împerechere, ce are loc în lunile martie - aprilie.

Cunoașterea detaliată a teritoriului în care trăiesc este foarte importantă pentru aceste animale, atât pentru procurarea hranei, cât și pentru amplasarea vizuinei și pentru creșterea cu succes a puilor. Femela naște între 1 și 4 pisoi, care în prima lună de viață sunt extrem de vulnerabili și dependenți de mama lor și de condițiile pe care le au în vizuină. Puii vor petrece 2 ani alături de femelă, timp în care vor învăța tot ce este necesar vieții de adult. Masculul nu participă la îngrijirea puilor și se separă de femelă după împerechere.

Rolul pe care râsul îl are în ecosistem este extrem de important, întrucât ajută la menținerea în limite normale a speciilor de erbivore, a căror înmulțire poate duce la pășunare excesivă și la dispariția în timp a unor specii de plante. Principalele amenințări la adresa acestei specii sunt fragmentarea și micșorarea habitatului, braconajul și reducerea surselor de hrană prin vânarea excesivă a erbivorelor.

Informarea corectă asupra rolului carnivorelor mari în ecosistem, precum și  implicarea în acțiuni de conservare a acestor specii și a habitatelor în care trăiesc, vor ajuta la păstrarea biodiversității și la menținerea unui mediu sănătos.

RECOMANDĂRILE NOASTRE

• Întrucât râsul este un maestru al camuflajului, atunci când vă aflați pe teritoriul pe care îl patrulează, căutați un punct de observație și încercați să scanați zona cu un binoclu;

• Cele mai bune momente pentru a observa un râs sunt dimineața și seara, întrucât activitatea lui este preponderent nocturnă; 

• Mergeți în căutare de urme imediat după ce ninge, pentru că zăpada proaspătă o să acopere urmele vechi și le va arăta pe cele noi;

• Mai multe sfaturi despre cum să vă comportați în natură pentru a nu deranja animalele sălbatice găsiți în Codul Etic dezvoltat de Forona (Organizația Fotografilor de Natură din România).

Text: Codruța Florea

Foto: Dan Dinu